DRUMBUN.MD

Cum să călătorești în siguranță pe pandemie

Reguli generale de organizare și desfășurare a transportului de persoane

 

  1. Accesul în mijloacele de transport este condiționat de purtarea obligatorie a unei măști medicale sau non-medicale, care să acopere gura și nasul;
  2. Numărul maxim de pasageri permis va fi limitat la cel mult jumătate din capacitatea maximă de transport a autovehiculului și cu respectarea distanței de minim un metru între călători;
  3. Angajații vor fi instruiți să rămână acasă dacă au fost expuși direct la virus și / sau prezintă simptome (febră, dificultăți de respirație, tuse uscată). Se va efectua triajul zilnic al angajaților menținând distanțarea de 1 metru, prin interviu și termometrizare înainte de intrarea in tura.
  4. Se va asigura maximizarea ratei de ventilație a sistemului de aer condiționat (fără recircularea aerului din interior) și se vor menține ferestrele deschise (când este posibil) în timp ce vehiculul este în funcțiune.
  5. Se va efectua obligatoriu curățenia și dezinfecția vehiculului înainte de intrarea în traseu, precum și ulterior, la un interval de cel mult 4 ore. Pentru vehiculele care parcurg un traseu cu durata mai mare de 4 ore, se va efectua curățenia și dezinfecția vehiculului la începutul și la finalul cursei. Va fi evitată măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusul. Se vor utiliza în schimb metode de curățare umedă.
  6. Prin stațiile de difuzare din cadrul mijloacelor de transport, acolo unde acestea există, se vor comunica permanent informații cu privire la măsurile de prevenire a infecției COVID – 19.
  7. Conducătorii vehiculelor au obligația de a păstra distanța socială în timpul pauzelor și perioadelor de repaus pe drum, evitându-se contactele cu alte persoane (șoferi, pasager, persoane adiacente parcursului, etc).
  8. La îmbarcare/debarcare, cât și pe timpul deplasării, pasagerii vor respecta o distanta de minim un metru unul de celălalt

 

Reguli specifice de organizare și desfășurare a transportului de persoane pe categorii

 

I. Mijloace de transport în comun intra-urban de suprafață (autobuz, troleibuz, tramvai, microbuz)

  1. Companiile de transport vor lua măsura separării compartimentului dedicat conducătorului auto de restul spațiului destinat transportului pasagerilor;
  2. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;
  3. Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă ușă/celelalte uși;
  4. Pentru microbuzele care efectuează transport intra-urban este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.

II. Mijloace de transport în comun inter-urban/internațional rutier (autobuz, autocar, microbuz)

  1. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;
  2. Companiile de transport vor lua măsura separării compartimentului dedicat conducătorului auto de restul spațiului destinat transportului pasagerilor;
  3. Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă ușă/celelalte uși. 13

III. Mijloace de transport în comun pe căile ferate

  1. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;
  2. Pentru vagoanele de tip cușetă sau vagoanele de dormit, se permite transportul unui singur pasager per compartiment, cu excepția membrilor aceleiași familii;
  3. Este interzisă introducerea vagoanele de tip restaurant în componența garniturilor;
  4. Pentru toaletele din vagoane este obligatorie asigurarea apei curente, săpun lichid și dezinfectant de mâini.

IV. Transportul de persoane cu metroul pe reţeaua de căi ferate subterane şi supraterane

  1. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât pentru transportul în picioare cât și pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;
  2. Accesul în stațiile de metrou se va realiza în mod controlat, astfel încât, pe peroanele de așteptare pasagerii să poată păstra distanța de minim un metru între ei.